un fel de raport. timp si om

Ceea ce in trecut era numit "ideal", acum e cunoscut ca "obiectiv". Cand lucrurile se deterioreaza, avem ceea ce se numeste "indiferenta".
In ceea ce ma priveste, cred ca o parte din mine va astepta sa se intample ceva... sau sa nu se intample nimic. Sau...
Cred ca amintirile se sterg in cele din urma; apoi raman visele... pentru ca intr-un anumit moment ele singure vor fi, lor le vom incredinta grijile vietii noastre.
Timpurile sunt grele? Eu as zice ca sunt complexe; atat de complexe incat nu le facem fata si asa apelam la acest "greu". Timpul - acel ceva alunecos, bogat in resurse, mai inventiv si mai milos decat credem, poseda o remarcabila aptitudine de a ne veni in ajutor si de a ne procura in orice moment o noua umilire. Cand vine in sfarsit clipa aceea in care placerea pare a fi gratuita, pare sa zboare, atunci... Nu.
Pastrand o oarecare balanta intre zambet si tristete, intre plictiseala si vointa, intre sex si dragoste, intre dorinta si dezamagire, intre toate "chestiile" din dictionarul nostru, dezlantuim o adevarata parada de sentimente, in care inteligenta hibernala se poate impleti sclipitor cu umorul, iar sensul poate fi in mare parte stapanit de forma. Si asta nu e perfectiunea. Nu!

Perfectiunea umana nu exista.

Oamenii ar trebui sa realizeze ca singurul lucru pe care il au cu adevarat sunt ei insisi si ca drumul pana la ei face toti banii. Nu merita sa renunti atat de usor la tine. Dincolo de asta e numai nobletea nimicului. Nu ne putem cunoaste in totalitate (un simplu argument ar fi permanenta schimbare), dar cred ca e esential sa stii, intr-o anumita masura, cine si ce esti TU in raport cu tine.