anotimpul amintirilor

Pielea ta uda
si cerceii mei lungi...
Buzele mele
si camasa ta alba...

Inocenta ta nu a existat vreodata,
dar tu...
tu esti...
tu... esti un copil.
Esti copilul din visul meu.

Constiinta mea este goala acum,
iar eu...
eu sunt...
eu... sunt.
Nu mai vreau sa visez.

Acum... vorbim fara rost,
uitam sa simtim sau,
mai mult pur decat simplu,
nu putem.

E un anotimp special,
anotimpul sufletului meu.
Sunt momentele in care
doar amintirile ma imbratiseaza.

Simple cuvinte...
eu, el, a iubi, noi.

Noi?

Ne nastem iar si iar si iar.
Timpul este cadoul pe care ni-l face moartea.