În preajma vârstei de 22 de ani simte că a trăit prea mult, că a început unele lucruri mult prea devreme, că nu s-a maturizat pe cât i-a permis viaţa, dar îi place că totul a decurs cum a simţit şi a trăit momentul. Fără regrete. Pentru ce căcat sunt regretele?
Ar putea să scrie orice din imaginaţia sa inspirată din realitate într-un fel stupefiant de original. Nu a citit "Moromeţii", "Mara", "Amintiri din copilărie" şi nici măcar "Capra cu trei iezi". De ce? Pierdere de timp, fuziune de concepte, influenţare involuntară a caracterului, poate chiar lene şi indiferenţă; teama distrugerii originalităţii cu care s-a născut.
Era conştient de asta şi nu se supraestima. Quod erat demonstrandum.Anu' ăsta îşi permite să stea pe bară, să facă ce vrea. Are o speranţă puţin cam greu de acceptat. Poate cineva va da o şansă scrierilor sale şi nu va mai trebui să vândă căcaturi copiilor teribilişti ca să trăiască decent. Poate va ajunge idolu' celor care mai citesc dintre ei. Poate îşi va face şi blog. Mii de unici pe zi, comentarii cretine scrise incorect gramatical. S-ar descurca. Poate fi indiferent.
Că tot vorbeam de cărţi celebre care sunt un fel de "must" al oricui, chestii intelectuale... Mama sa nu a dat nicio şansă culturii în viaţa lui. "Banii sunt importanţi, ştii?"
Slujba part-time de "tată" a celui care a contribuit la conceperea lui i-a interzis să se bucure de toate nimicurile copilăriei.
Ca geniu nu ar fi fost depăşit de nimeni, nici măcar atins de departe... asta dacă se năştea cu o sută de ani in urmă sau cu tot cam atât dupa ce va muri.
Sau e doar consolare motivantă.




