vineri, 2 iulie 2010

'shrink'

'happiness...
'happiness' is a word for a feeling.
feelings are rarely understood in the moment.
they are quickly forgotten and almost always mis-remembered.

... and besides, feelings are totally full of shit.'

vineri, 25 iunie 2010

două nopți cu ea

În seara asta luna e superbă. Îmi place cum se lasă ușor acoperită de nori, apoi ne permite puțin să o admirăm. Cred că se simte deosebită, puțin frustrată pentru că e doar jumătate, având o formă ușor imperfectă; și cred că e prima dată când îmi dau seama cât de mult i se potrivește genul feminin: misterioasă, grațioasă prin simpla-i prezență, greu abordabilă, dificil de caracterizat obiectiv, stăpână. Cu siguranță, norii îi cer permisiune pentru a-i sta în preajmă puțin timp; probabil le permite având un motiv plin de însemnătate pentru ea, pierdut în logica feminină. Îmi place noaptea. Probabil printre motive se numără și luna. Soarele strălucește orbitor într-o lumină deranjantă. Cea mai bună parte a soarelui sunt ochelarii care te protejează de el. În schimb luna... ea reușește să fie principala atracție într-un întuneric derutant.




Acum luna e perfect rotundă. Nici măcar cel mai îndrăzneț nor nu are voie să îi fie alături. Se încadrează perfect în tabloul real pe care mi l-am creat: un bloc vechi, un copac tânăr, ea și o timidă stea, care e pusă perfect la o distanță aparent atent calculată. Miroase a vară și mă înconjoară o răcoare care îmi amintește de o vodcă pe plajă. Ciudat cum simt nevoia de a folosi cuvântul 'perfect'. Perfecțiunea nu există. Încă o țigară și mă pun în pat. Aș fi preferat să fie nisip și valurile să îmi încălzească din când în când picioarele. Aș fi preferat să fie măcar iarbă puțin umedă. Apropo de 'iarbă'... aș fuma un joint și m-aș uita la steaua aia până soarele m-ar face să adorm acolo, oriunde, cu el continuând să-mi fie lună. Da, sunt realistă. Ultima parte ar fi siropoasă. Poate mai simt nevoia și de asta câteodată, spun, încercând să revin aici, acum.

miercuri, 16 iunie 2010

"interviu"

E ciudat cum oamenii reapar în viaţa ei. 1 an... 3 ani. Regretele trecutului o fac să devină genul de om 'trăieşte clipa'. Da, clişeic aş putea spune.
E ciudat cum fiecare, în felul său, o redescoperă. Da, e schimbată. Îi place caracterul ei de acum cu toată nehotărârea care cuprinde aproape tot ce înseamnă viitor, nehotărâre pe care a început să o deteste.
E ciudat cum se simte formată din părticele umane diferite, nostalgii de moment, reuşite de-o clipă, fericire puerilă, ură maturizată prea devreme, păreri încă neformate şi un amalgam de sentimente. Toate pot reuşi să o dea peste cap. Dar trece aparent repede peste.
"Sunt puternică!"... îşi tot repetă. Poate a ajuns să uite că asta e doar o motivare pentru junglă, pentru a trece mulţumită prin viaţă; puţin spus junglă... 'societate' e un termen mai potrivit.

"În final rămâi doar tu cu tine, nu? Tu eşti cea mai importantă persoană din viaţa ta. Nu e egoism, nici măcar argoticul 'băşină'; e doar o chestie în care momentan cred." Da, ii pasa de cei din jur... câteodată are impresia că prea mult. E ciudat cum se contrazic gândurile ei. Încă nu e formată. E conştientă de asta.

"Caracterul uman incredibil de complex e mereu în schimbare." A zis asta cu destul de mult timp în urmă. Încă e de aceeaşi părere şi are o vagă impresie că lucrurile nu se vor schimba prea mult în viitorul apropiat.
Da, e nehotărâtă, deşi nu pare. Da, are frustrări, deşi cred că le ascunde foarte bine. Da, îi e frică să o cunoască cineva în totalitate. Crede că depinde de percepţia acelui cineva şi nu e pregătită să fie 'judecată' real, din alt unghi, aparent 'pe nedrept'.
Are din ce în ce mai des momente în care îi trec mii de gânduri prin minte, sare aiurea de la unul la altul, simte că nu poate fi destul de coerentă. Oare analizează prea mult sau doar nu se pricepe să-şi focuseze atenţia pe un singur subiect?
"Zilele trec fără folos. Doar aşa pare. Eu mă dezvolt ca om în fiecare secundă, cu fiecare experienţă, dilemă, eşec, bucurie şi alte cuvinte simple, pline de însemnătate."

miercuri, 28 aprilie 2010

biletul de după

Azi ai fost de excepţie! Mi-a plăcut că am dormit o ora după... ţigara de după. Parcă am fi fost doi adolescenţi îndrăgostiţi. Da, ştiu... "dragoste?!"
Ţi-am lăsat banii acolo... ca de obicei.
Te sunt eu... ca de obicei.
Nu te sărut... ca de obicei.
Nu ştiu cum să-nchei. Sper să nu par prea romantic, disperat, visător, tâmpit.
Curvo!

... Bogdan

marți, 20 aprilie 2010

douã persoane

simt că iau unele lucruri prea în serios.
şi câteodata aş vrea să mi se răspundă în acelaşi mod.

mi-e un fel de teamă de necunoscut.
nu am încredere... în nimeni.
mi-e scârbă de minciună, în general.

luni, 15 martie 2010

şi nu numai...



vârf ascuţit şi toc cui.
loto, zaharină, garoafe.
doru octavian dumitru.

fan clubul lui dumnezeu.
ciorbă de peşte, agramaţi...

da, sunt capabilă de ură.

luni, 25 ianuarie 2010

un el

Se consideră un scriitor modern, genu' ăla care testează piaţa punându-şi ideile iniţial la status. Nu superficial.
În preajma vârstei de 22 de ani simte că a trăit prea mult, că a început unele lucruri mult prea devreme, că nu s-a maturizat pe cât i-a permis viaţa, dar îi place că totul a decurs cum a simţit şi a trăit momentul. Fără regrete. Pentru ce căcat sunt regretele?
Ar putea să scrie orice din imaginaţia sa inspirată din realitate într-un fel stupefiant de original. Nu a citit "Moromeţii", "Mara", "Amintiri din copilărie" şi nici măcar "Capra cu trei iezi". De ce? Pierdere de timp, fuziune de concepte, influenţare involuntară a caracterului, poate chiar lene şi indiferenţă; teama distrugerii originalităţii cu care s-a născut.

Era conştient de asta şi nu se supraestima. Quod erat demonstrandum.
Anu' ăsta îşi permite să stea pe bară, să facă ce vrea. Are o speranţă puţin cam greu de acceptat. Poate cineva va da o şansă scrierilor sale şi nu va mai trebui să vândă căcaturi copiilor teribilişti ca să trăiască decent. Poate va ajunge idolu' celor care mai citesc dintre ei. Poate îşi va face şi blog. Mii de unici pe zi, comentarii cretine scrise incorect gramatical. S-ar descurca. Poate fi indiferent.
Că tot vorbeam de cărţi celebre care sunt un fel de "must" al oricui, chestii intelectuale... Mama sa nu a dat nicio şansă culturii în viaţa lui. "Banii sunt importanţi, ştii?"
Slujba part-time de "tată" a celui care a contribuit la conceperea lui i-a interzis să se bucure de toate nimicurile copilăriei.
Ca geniu nu ar fi fost depăşit de nimeni, nici măcar atins de departe... asta dacă se năştea cu o sută de ani in urmă sau cu tot cam atât dupa ce va muri.
Sau e doar consolare motivantă.

luni, 11 ianuarie 2010

citate şi atât

“Îmi interpretezi inima şi spiritul aşa cum vrei tu să le vezi. În realitate nu am nicio dorinţă secretă de a fi salvat.” (Aleksandr Puşkin)

"Uneori se vedea la el o lipsă de entuziasm care, dacă nu denota indiferenţă, sugera ceva aproape la fel de puţin promiţător. Îndoiala cu privire la afecţiunea ei, presupunând că ar fi simţit-o, putea cel mult să-i provoace nelinişte. Era puţin probabil să-i cauzeze acea deprimare care îl caracteriza atât de des. O cauză mai rezonabilă putea fi situaţia de dependenţă care îl împiedica să se lase în voia afecţiunii sale." (Jane Austen - "Mândrie şi prejudecată")

vineri, 18 septembrie 2009

3 ani





" Într-o zi am privit lumea.
A doua zi am descris-o.
A treia zi am privit-o din nou...
Era altfel. "





Ar fi putut să îi spună oricând un 'te iubesc' în treacăt, dar nu o făcea. Ştia că s-ar fi bucurat prea mult.
Încerca să găsească motive. Şi timpul a trecut...
Ştii? Un cireş înflorit te poate face să juri că te cuminţeşti pentru totdeauna. De-asta l-a tăiat pe cel din faţa casei.
Da, până şi dumnezeu are un tatuaj.