blog?

'shrink'

2010-07-02T01:29:00.003+03:00

'happiness...
'happiness' is a word for a feeling.
feelings are rarely understood in the moment.
they are quickly forgotten and almost always mis-remembered.

... and besides, feelings are totally full of shit.'

două nopți cu ea

2010-06-25T03:54:00.004+03:00

În seara asta luna e superbă. Îmi place cum se lasă ușor acoperită de nori, apoi ne permite puțin să o admirăm. Cred că se simte deosebită, puțin frustrată pentru că e doar jumătate, având o formă ușor imperfectă; și cred că e prima dată când îmi dau seama cât de mult i se potrivește genul feminin: misterioasă, grațioasă prin simpla-i prezență, greu abordabilă, dificil de caracterizat obiectiv, stăpână. Cu siguranță, norii îi cer permisiune pentru a-i sta în preajmă puțin timp; probabil le permite având un motiv plin de însemnătate pentru ea, pierdut în logica feminină. Îmi place noaptea. Probabil printre motive se numără și luna. Soarele strălucește orbitor într-o lumină deranjantă. Cea mai bună parte a soarelui sunt ochelarii care te protejează de el. În schimb luna... ea reușește să fie principala atracție într-un întuneric derutant.

Acum luna e perfect rotundă. Nici măcar cel mai îndrăzneț nor nu are voie să îi fie alături. Se încadrează perfect în tabloul real pe care mi l-am creat: un bloc vechi, un copac tânăr, ea și o timidă stea, care e pusă perfect la o distanță aparent atent calculată. Miroase a vară și mă înconjoară o răcoare care îmi amintește de o vodcă pe plajă. Ciudat cum simt nevoia de a folosi cuvântul 'perfect'. Perfecțiunea nu există. Încă o țigară și mă pun în pat. Aș fi preferat să fie nisip și valurile să îmi încălzească din când în când picioarele. Aș fi preferat să fie măcar iarbă puțin umedă. Apropo de 'iarbă'... aș fuma un joint și m-aș uita la steaua aia până soarele m-ar face să adorm acolo, oriunde, cu el continuând să-mi fie lună. Da, sunt realistă. Ultima parte ar fi siropoasă. Poate mai simt nevoia și de asta câteodată, spun, încercând să revin aici, acum.

"interviu"

2010-06-16T02:04:00.003+03:00

E ciudat cum oamenii reapar în viaţa ei. 1 an... 3 ani. Regretele trecutului o fac să devină genul de om 'trăieşte clipa'. Da, clişeic aş putea spune.
E ciudat cum fiecare, în felul său, o redescoperă. Da, e schimbată. Îi place caracterul ei de acum cu toată nehotărârea care cuprinde aproape tot ce înseamnă viitor, nehotărâre pe care a început să o deteste.
E ciudat cum se simte formată din părticele umane diferite, nostalgii de moment, reuşite de-o clipă, fericire puerilă, ură maturizată prea devreme, păreri încă neformate şi un amalgam de sentimente. Toate pot reuşi să o dea peste cap. Dar trece aparent repede peste.
"Sunt puternică!"... îşi tot repetă. Poate a ajuns să uite că asta e doar o motivare pentru junglă, pentru a trece mulţumită prin viaţă; puţin spus junglă... 'societate' e un termen mai potrivit.

"În final rămâi doar tu cu tine, nu? Tu eşti cea mai importantă persoană din viaţa ta. Nu e egoism, nici măcar argoticul 'băşină'; e doar o chestie în care momentan cred." Da, ii pasa de cei din jur... câteodată are impresia că prea mult. E ciudat cum se contrazic gândurile ei. Încă nu e formată. E conştientă de asta.

"Caracterul uman incredibil de complex e mereu în schimbare." A zis asta cu destul de mult timp în urmă. Încă e de aceeaşi părere şi are o vagă impresie că lucrurile nu se vor schimba prea mult în viitorul apropiat.
Da, e nehotărâtă, deşi nu pare. Da, are frustrări, deşi cred că le ascunde foarte bine. Da, îi e frică să o cunoască cineva în totalitate. Crede că depinde de percepţia acelui cineva şi nu e pregătită să fie 'judecată' real, din alt unghi, aparent 'pe nedrept'.
Are din ce în ce mai des momente în care îi trec mii de gânduri prin minte, sare aiurea de la unul la altul, simte că nu poate fi destul de coerentă. Oare analizează prea mult sau doar nu se pricepe să-şi focuseze atenţia pe un singur subiect?
"Zilele trec fără folos. Doar aşa pare. Eu mă dezvolt ca om în fiecare secundă, cu fiecare experienţă, dilemă, eşec, bucurie şi alte cuvinte simple, pline de însemnătate."

biletul de după

2010-04-28T21:41:00.000+03:00

Azi ai fost de excepţie! Mi-a plăcut că am dormit o ora după... ţigara de după. Parcă am fi fost doi adolescenţi îndrăgostiţi. Da, ştiu... "dragoste?!"
Ţi-am lăsat banii acolo... ca de obicei.
Te sunt eu... ca de obicei.
Nu te sărut... ca de obicei.
Nu ştiu cum să-nchei. Sper să nu par prea romantic, disperat, visător, tâmpit.
Curvo!

... Bogdan

douã persoane

2010-04-20T02:28:00.004+03:00

simt că iau unele lucruri prea în serios.
şi câteodata aş vrea să mi se răspundă în acelaşi mod.

mi-e un fel de teamă de necunoscut.
nu am încredere... în nimeni.
mi-e scârbă de minciună, în general.

şi nu numai...

2010-03-15T21:13:00.003+02:00

vârf ascuţit şi toc cui.
loto, zaharină, garoafe.
doru octavian dumitru.

fan clubul lui dumnezeu.
ciorbă de peşte, agramaţi...

da, sunt capabilă de ură.

un el

2010-01-25T17:27:00.006+02:00

Se consideră un scriitor modern, genu' ăla care testează piaţa punându-şi ideile iniţial la status. Nu superficial.
În preajma vârstei de 22 de ani simte că a trăit prea mult, că a început unele lucruri mult prea devreme, că nu s-a maturizat pe cât i-a permis viaţa, dar îi place că totul a decurs cum a simţit şi a trăit momentul. Fără regrete. Pentru ce căcat sunt regretele?
Ar putea să scrie orice din imaginaţia sa inspirată din realitate într-un fel stupefiant de original. Nu a citit "Moromeţii", "Mara", "Amintiri din copilărie" şi nici măcar "Capra cu trei iezi". De ce? Pierdere de timp, fuziune de concepte, influenţare involuntară a caracterului, poate chiar lene şi indiferenţă; teama distrugerii originalităţii cu care s-a născut.

Era conştient de asta şi nu se supraestima. Quod erat demonstrandum.
Anu' ăsta îşi permite să stea pe bară, să facă ce vrea. Are o speranţă puţin cam greu de acceptat. Poate cineva va da o şansă scrierilor sale şi nu va mai trebui să vândă căcaturi copiilor teribilişti ca să trăiască decent. Poate va ajunge idolu' celor care mai citesc dintre ei. Poate îşi va face şi blog. Mii de unici pe zi, comentarii cretine scrise incorect gramatical. S-ar descurca. Poate fi indiferent.
Că tot vorbeam de cărţi celebre care sunt un fel de "must" al oricui, chestii intelectuale... Mama sa nu a dat nicio şansă culturii în viaţa lui. "Banii sunt importanţi, ştii?"
Slujba part-time de "tată" a celui care a contribuit la conceperea lui i-a interzis să se bucure de toate nimicurile copilăriei.
Ca geniu nu ar fi fost depăşit de nimeni, nici măcar atins de departe... asta dacă se năştea cu o sută de ani in urmă sau cu tot cam atât dupa ce va muri.
Sau e doar consolare motivantă.

citate şi atât

2010-01-11T20:08:00.005+02:00

“Îmi interpretezi inima şi spiritul aşa cum vrei tu să le vezi. În realitate nu am nicio dorinţă secretă de a fi salvat.” (Aleksandr Puşkin)

"Uneori se vedea la el o lipsă de entuziasm care, dacă nu denota indiferenţă, sugera ceva aproape la fel de puţin promiţător. Îndoiala cu privire la afecţiunea ei, presupunând că ar fi simţit-o, putea cel mult să-i provoace nelinişte. Era puţin probabil să-i cauzeze acea deprimare care îl caracteriza atât de des. O cauză mai rezonabilă putea fi situaţia de dependenţă care îl împiedica să se lase în voia afecţiunii sale." (Jane Austen - "Mândrie şi prejudecată")

her morning elegance

2009-12-08T17:02:00.001+02:00

3 ani

2009-09-18T23:36:00.003+03:00

" Într-o zi am privit lumea.
A doua zi am descris-o.
A treia zi am privit-o din nou...
Era altfel. "

Ar fi putut să îi spună oricând un 'te iubesc' în treacăt, dar nu o făcea. Ştia că s-ar fi bucurat prea mult.
Încerca să găsească motive. Şi timpul a trecut...
Ştii? Un cireş înflorit te poate face să juri că te cuminţeşti pentru totdeauna. De-asta l-a tăiat pe cel din faţa casei.
Da, până şi dumnezeu are un tatuaj.

ploaia

2009-08-04T22:44:00.000+03:00

îmi place când plouă
şi oamenii se ascund pe unde pot
şi nu lasă un strop să le atingă pielea,
nici măcar hainele...

de parcă dacă s-ar întâmpla asta le-ar fi iertate
păcatele.
de parcă dacă s-ar întâmpla asta nu ar mai avea sens
jurămintele.
de parcă dacă s-ar întâmpla asta l-ar atinge
pe dumnezeu.
de parcă dacă s-ar întâmpla asta nu ar mai avea rost
credinţa,
milostenia,
postul,
slujbele de duminică,
pomana de o zi, cea de trei zile, de două săptămâni,
o lună, şase săptămâni, un an, doi, trei...
şi uitarea,
puritatea,
respectul,
smerenia şi toate căcaturile astea.

îmi place când plouă vara
şi nimeni nu se uită la aburii care ies ca nişte îngeri
din asfaltul sătul de înjurături penibile.

îmi place când plouă
şi nimeni nu se uită mai mult de cinci secunde la curcubeu' ăla idiot;
poate doar câţiva copii stupizi, fascinati, care în mod inconstient
încearcă iar să predea fericirea de moment,
copiii care peste mai mult sau mai puţin timp se vor converti
la religia adulţilor.

îmi place când plouă puţin
şi e cald
şi sunt la mare...
sau la munte.

îmi place când plouă puţin şi e cald
şi sunt în oraşu' ăsta infect, frumos.

îmi place când ploaia lasă în urmă
o mizerie curată.

îmi place ploaia pentru că mă inspiră... câteodată.
îmi place ploaia pentru că nu mi-a distrus nimic... niciodată.
îmi place ploaia pentru că mă regăsesc în ea... câteodată.
nu îmi place mereu ploaia, doar că...
ninsoarea e frumoasă numai în anumite locuri.

17

2009-07-31T00:02:00.002+03:00

Nu ai auzit de multe ori de lucrurile simple care aduc fericirea? Ai simţit căcatu' ăla. Îţi spun eu. Dacă stai să te gândeşti... îţi spui singur.
Momentele în care eşti mort de beat şi vrei să vomiţi fericirea aia, momentele în care dai afară fumul şi ţii în tine fericirea aia, momentele în care te arunci în mare cu tot cu fericirea aia, momentele în care eşti atât de verde încât vrei să împarţi cu vikingii fericirea aia, momentele în care ai orgasm şi nu încerci să îţi exprimi într-un mod 'normal' fericirea aia, momentele în care eşti îndragostit şi ochii îţi surprind fericirea aia, momentele în care bei bere şi te pişi fericire, momentele în care eşti apreciat şi ascunzi diplomatic fericirea aia, momentele în care printr-o îmbratişare îi dai şi lui fericirea aia, momentele în care nu spui 'şi eu', dar zâmbeşti şi asta e fericirea, momentele în care 'la mulţi ani' cel plictisitor, obligat, fără farmec, ordinar... te face fericit, momentele în care te trezeşti cu căcatu' ăla de fericire în tine şi îl emani toooată ziua... momentele astea le simţi. Nu le analizezi. Nici nu trebuie. De ce ai face-o? Sau faci asta. Şi ce?
Poţi să nu o numeşti 'fericire'. De fapt poţi să îi spui cum vrei. Ai o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină? Beatitudine? Eşti bine-dispus? Un căcat, mă! Uşurează-ţi munca. De ce să aştepţi 'momentul'? Ştii, chiar poţi să foloseşti cuvântu' ăla magic... FERICIRE.

se simte...

2009-07-24T00:27:00.003+03:00

ca o ţigară fără filtru,
ca o pastă de pix,
ca o brăţară ruptă,
ca o cafea fără zahăr,
ca o locomotivă,
ca o votcă fără suc
de portocale roşii,
ca o melodie prea lungă.

şi se simte...
boemă, rea, graţioasă,
nimfomană, timidă,
visătoare, sadică, virgină,
amuzantă, reticentă,
insensibilă, competitivă, nebună,
iubită, urată, geloasă,
îndrăzneaţă, plictisitoare.

şi simte...
simte...
simte.

simte?

MDMA 16

2009-07-21T14:23:00.002+03:00

relaxare

2009-07-21T11:26:00.003+03:00

seara... joi.

2009-06-26T23:07:00.002+03:00

Mi-am aprins o ţigară. Trecuse destul de mult timp de când nu mai fumasem... tutun. S-a uitat ciudat la mine. El e nefumător. Se mai prosteşte câteodată cu chestii ilegale. Mi-a luat pachetul fără să stea pe gânduri o clipă. Şi-a aprins şi el una. Camera aia mică ai cărei pereţi îi pictasem împreună ne privea atât de creştineşte de parcă am fi fost în iad. Nu în iad... ar fi fost prea simplu.
Mi-am aprins o ţigară. S-a uitat ciudat la mine. Şi-a aprins şi el una. Eram unul lângă celălalt. Aşa stăm mereu. Ne simţim căldura unul altuia, ne simţim acasă. Ne place să ne simţim. Acum doar braţele ni se atingeau. Fumul era graniţa noastră cu lumea. Şi priveam în gol. Şi vedeam răsăritul... eu. El apusul.
Mi-am aprins o ţigară. Şi-a aprins şi el una. E neobişnuit cum ne iubim noi, cum ne place că suntem diferiţi, cum vorbim despre tot felul de căcaturi şi după câteva ore nu mai ştim nimic, cum avem o dorinţă nebună de dragoste, cum putem să oferim ceea ce nu ştim să simţim.
Mi-am aprins o ţigară. Mi-a stins-o şi ne-am întins pe podea. E neobişnuit cum iubim singurătatea în doi şi cum ne e frică să o recunoaştem, cum aruncăm cu sentimente, cum mâncam amândoi îngheţată de cacao, cum înca ne emoţionează unele clişee stupide din comediile romantice. "Pula mea!"
Mi-am aprins o ţigară. Am fumat-o împreună. E neobişnuit cum ne certăm... nu ne certăm. Într-o perioadă sexul rezolva cam orice. Aşa e mereu, nu?
Mi-am aprins o ţigară. Am stins-o şi am adormit cu spatele la el. Într-o perioadă ne minţeam pe noi înşine pentru a putea arăta ce nu vom reuşi să simţim vreodată.

gara sufletului ei

2009-06-25T16:03:00.002+03:00

I-a spus să plece... şi-a plecat.
Îl copleşea un sentiment necunoscut. Îi ardeau obrajii. Soarele împărţea în două distanţa dintre orizonturile curate şi difuze. Genunchii începuseră iar să-i tremure de beţia plecării. Ave viator et vale.
Simţea acea febrilitate nebună care-ţi furnică picioarele şi ele te ascultă din ce în ce mai mult, până ajung să-ţi poruncească şi te transformă în sclavul lor, până eşti convins că "a trăi înseamnă a merge" şi că asta e singura şansă, marea şansă a omului şi că pentru ea merită ca prin toate gările lumii, în locul tuturor inscripţiilor stupide trebuie scris mare, cu litere de paradă, un adevăr care, cel puţin pentru o viaţă, ne scapă cu siguranţă de moarte.

o sută de cuvinte

2009-06-11T11:02:00.005+03:00

o sută de pagini mi se par perfecte pentru o carte.
o sută de mii vechi sunt buni pentru ţigări şi brichetă.

o sută de perechi de blugi aş vrea să aibă el...
şi câteva ceasuri scumpe.
să ştie să potrivească hainele,
privirile şi cuvintele.
să ştie să împlinească vise,
visuri... fantezii sexuale.

o sută de absorbante să folosesc în trei luni.
o sută de câini maidanezi să moară în fiecare zi.

o sută de chefuri în fiecare an.
o sută de piese pe ipod.

nu vreau o sută de prieteni.

- ce să fie?
- o sută de vodkă... doar atât?

viitorul de ieri seară

2009-06-02T22:22:00.001+03:00

2:47
mai am 3 ţigări.
somn?
pauză...

abonatul nocturn nu vrea să fie contactat.
încearcă mâine!
nu vei reuşi...

mi-e dor de mirosul cafelei sale,
mi-e dor de plăcinta cu mere.
mi-e dor de graba si
micile certuri matinale.

mi-e dor de dansul nebun,
mi-e dor de umorul englezesc.
mi-e dor de discuţiile neavute şi
aparenta sa nepăsare.

când voi fi simţit acestea
nu va fi un déjà vu,
ci doar o concretizare
a ceea ce... îmi doresc.

voi fi confuză, liberă, prea liberă.
voi fi melancolică, egoistă şi,
fără să ştiu, fără să vreau,
chiar îmi va fi dor.

respond to yourself

2009-05-27T20:14:00.003+03:00

" embrace the change and find a way to yourself... "

cand eram mica...

2009-02-05T23:15:00.001+02:00

ma emotionau povestile de dragoste din carti sau din filme.
Haha!
Ce zane? Ce printi? Ce cai albi? Armasari!
Iubire? Cel putin Don Juan nu e ipocrit. Nu-ti jura dragoste vesnica. Promite decat o partida de sex. De ce sa-l detestam? Detest barbatii care ne cred niste visatoare daca nu suntem curve. Detest barbatii care ne cred curve daca stim ce vrem si... traim.
Idealismul nu valoreaza doi bani. Sau valoreaza prea mult...
Intr-un fel sau altul, constient sau nu, ne ghidam dupa ceilalti. Nu, nu e bine spus. Cred ca trebuie sa stim sa traim cu cei din jur, urmarindu-ne interesul, oricare ar fi el. Poate unii au nevoie sa depinda de ceva, de o speranta, de o iluzie, chiar si de o tristete. Nu e de ajuns sa visezi. Poate trebuie sa vina cineva care sa te faca sa vrei sa procedezi ca... Ana Karenina: sa pornesti spre prima cale ferata, asteptand sa soseasca un tren. Si totusi...

"having troubles

2009-01-12T19:19:00.003+02:00

telling how I feel..."

lykke li - dance dance dance
Asculta mai multe audio Blog »

ultimu'

2008-12-30T00:02:00.001+02:00

A mai trecut un an. Hai sa vedem cat am mancat, cat am futut, cat am invatat, cat am mintit, cat ne-am distrat, cat am iubit, cat am inselat, cate sperante ne-au fost spulberate, cate vise mai avem, cate vrem sa schimbam la noi. Hai sa ne reprosam cacaturi. Hai sa ne facem planuri.

Cat am trait? Hai sa traim!

Nu 'la multi ani'. Frumosi sa fie!

subînţeles

2008-12-28T21:27:00.000+02:00

dimineata nu iubeste rasaritul.
dimineata vrea sa doarma.

noaptea... e mai rece.
asa e cand vrei soarele
si primesti doar becuri.

crãciun?

2008-12-24T23:23:00.002+02:00

aglomeratie,
campanii umanitare,
beculete,
bani.

parca doar cateva zile pe an
oamenii traiesc.
brusc, devin credinciosi.
brusc... le pasa.

ca de obicei, eu voi sta
cu persoanele dragi.
ca de obicei, voi uita
de sentimentele
specifice sarbatorilor,
ce-mi par atat de fortate.

ce... simt?
Bucurie,
nu neaparat banalul
spirit al craciunului.

mai simt un fel de
atasare...
da, atasare.
da?

indiferenta

2008-12-03T12:03:00.000+02:00

stii...
consideram candva ca indiferenta
e o deficienta a spiritului.
apoi, am privit-o ca pe o ineptie,
o idiotenie!

intr-un timp nu m-a interesat.
pur si simplu, adica mai mult
simplu decat pur.
nu e tot un fel de indiferenta?
haha!

indiferenta?
totala nu exista.
acum... ii apreciez pe cei care
traiesc pe bune, indiferent de gradul
indiferentei.

poate pentru ca fac parte din ei?
sau nu... oricum, asta e alta poveste.

ca piesele de domino
indiferenta
se raspandeste.

implicare, rautate,
prostie, darnicie,
teama, mila, suflet...
majoritatea vor macar un "ceva" complet.
fiecare cu defectele sale...

doamna Fericire

2008-11-28T21:00:00.002+02:00

Era o zi de toamna... una din zilele in care sufletul ti-e ca o frunza. Ma plimbam... cu un dor nebun de mare. Nu era aglomeratie... doar o liniste asurzitoare.
Imi dadeam 5 secunde pentru a analiza fiecare om care trecea. Superficialitate, dezinteres... sau poate prea mult interes.
O doamna mi-a atras atentia; fredona o melodie necunoscuta. Era dezbracata, dar nu avea vreo frustrare.
"Mergem?"
Am privit-o ciudat. "E nebuna!"
Peste ani mi-am dat seama... ea era fericirea. De fapt era un fel de ruda indepartata a fericirii moderne. Era fericirea aceea inocenta, stupida, puerila, fericirea de care avem nevoie in mod inconstient si pe care o ignoram, lasandu-ne ghidati de aparente.

un fel de raport. timp si om

2008-11-21T15:45:00.003+02:00

Ceea ce in trecut era numit "ideal", acum e cunoscut ca "obiectiv". Cand lucrurile se deterioreaza, avem ceea ce se numeste "indiferenta".
In ceea ce ma priveste, cred ca o parte din mine va astepta sa se intample ceva... sau sa nu se intample nimic. Sau...
Cred ca amintirile se sterg in cele din urma; apoi raman visele... pentru ca intr-un anumit moment ele singure vor fi, lor le vom incredinta grijile vietii noastre.
Timpurile sunt grele? Eu as zice ca sunt complexe; atat de complexe incat nu le facem fata si asa apelam la acest "greu". Timpul - acel ceva alunecos, bogat in resurse, mai inventiv si mai milos decat credem, poseda o remarcabila aptitudine de a ne veni in ajutor si de a ne procura in orice moment o noua umilire. Cand vine in sfarsit clipa aceea in care placerea pare a fi gratuita, pare sa zboare, atunci... Nu.
Pastrand o oarecare balanta intre zambet si tristete, intre plictiseala si vointa, intre sex si dragoste, intre dorinta si dezamagire, intre toate "chestiile" din dictionarul nostru, dezlantuim o adevarata parada de sentimente, in care inteligenta hibernala se poate impleti sclipitor cu umorul, iar sensul poate fi in mare parte stapanit de forma. Si asta nu e perfectiunea. Nu!

Perfectiunea umana nu exista.

Oamenii ar trebui sa realizeze ca singurul lucru pe care il au cu adevarat sunt ei insisi si ca drumul pana la ei face toti banii. Nu merita sa renunti atat de usor la tine. Dincolo de asta e numai nobletea nimicului. Nu ne putem cunoaste in totalitate (un simplu argument ar fi permanenta schimbare), dar cred ca e esential sa stii, intr-o anumita masura, cine si ce esti TU in raport cu tine.

anotimpul amintirilor

2008-11-18T18:11:00.004+02:00

Pielea ta uda
si cerceii mei lungi...
Buzele mele
si camasa ta alba...

Inocenta ta nu a existat vreodata,
dar tu...
tu esti...
tu... esti un copil.
Esti copilul din visul meu.

Constiinta mea este goala acum,
iar eu...
eu sunt...
eu... sunt.
Nu mai vreau sa visez.

Acum... vorbim fara rost,
uitam sa simtim sau,
mai mult pur decat simplu,
nu putem.

E un anotimp special,
anotimpul sufletului meu.
Sunt momentele in care
doar amintirile ma imbratiseaza.

Simple cuvinte...
eu, el, a iubi, noi.

Noi?

Ne nastem iar si iar si iar.
Timpul este cadoul pe care ni-l face moartea.

ciudati . idealism

2008-11-14T11:01:00.005+02:00

Oamenii "ciudati" nu sunt doar incapabili sa iasa din logica lor; sunt convinsi ca nu trebuie sa raspunda in fata nimanui pentru asta. De fapt... oamenii sunt diferiti. Unele fapte ale lor sunt ciudate si asta nu inseamna ca ei trebuie catalogati in totalitate asa. Desi in ultimul timp prin "ciudat" se intelege ceva de genu' diferit intr-un mod diferit fata de ceilalti, care prin natura lor de persoana ar trebui sa se diferentieze.

Perspectiva asupra multor lucruri ar trebui regandita. Pentru a-ti da cu adevarat "masura" in viata, cred ca trebuie sa fii "fara masura", sa pui la bataie intreaga ta putere de a dori, de a crede, de a visa. Nu ma refer la idealism. Idealismul (ca ceva suprem, absolut, care te ghideaza, prin care si pentru care traiesti) e o prostie. Mai ales azi. Traim niste vremuri in care, fara putin realism, esti pierdut.

razones...

2008-11-12T22:00:00.000+02:00

podul iluziei

2008-11-10T19:00:00.002+02:00

Aici nu e nimic nou
Si nu se schimba nimic.

Aici suntem doar noi doi
Si ceea ce vrem sa simtim.

Aici putem sa ne uram
Si sa ne placa.

Aici nu sunt sperante
Si nici vise.

Aici e o aparenta nepasare
Si dorinta de a trai.

dependenta de independenta

2008-11-05T18:48:00.002+02:00

Depindem de cei din jur intr-o anumita masura, in functie de situatie, chiar daca suntem constienti de asta sau nu, chiar daca vrem sa recunoastem sau nu.
Independenta, in general, ar trebui sa se opreasca la granita dintre faptele tale si nesimtire.
Macar noua ar trebui sa ne recunoastem ca, facand parte dintr-o societate, depindem de ceilalti; ei ar trebui sa fie cel putin la fel de responsabili. Nerecunoasterea unui lucru de care poate avem nevoie, de care poate nu reusim sa ne desprindem, de care depindem intr-un fel sau altul, care este inevitabil, e doar ipocrizie.
Relatiile umane sunt complexe, poate chiar mai complexe decat omul in sine. Cred ca numarul persoanelor dintr-o relatie este invers proportional cu interesul dat de fiecare om pentru relatia in sine.
In anumite situatii doar celalalt te poate apropia de tine insuti.

Soni

2008-11-02T10:37:00.002+02:00

Cam acum o saptamana am cumparat SONI. In doua nopti a fost gata.

"Soni"... e un amalgam de sentimente si trairi. Totul acela universal, dar totusi diferit de la om la om, infinit, deci imposibil de cunoscut, pare cuibarit in realitatea unei vieti fictive. Dezamagire, pasiune, iluzie, libertate, dorinta, mila, iresponsabilitate, frica, sex, moarte, dragoste, confuzie, adevar... Dincolo de toate placerile unei vieti a carei problema este doar lipsa de timp, Soni isi transforma cancerul intr-un fel de oportunitate pentru a trai, un fel de scuza a maturitatii ei puerile pentru a uita de banalitate. Cancerul - o fuga de normalitate. Visul devenea viata. Inconstienta reprezenta frumoasa realitate. Cu un iz de regret, simtit pe bune sau dintr-un instinct stupid, Soni reuseste fara inhibitii sa se descopere.

Care e ideea? Imi place romanu'! Merita citit. Felicitari, Andrei! :)

fantasticul realitatii

2008-10-27T22:00:00.005+02:00

Aseara stateam de vorba cu tigara mea:
- Eu te pot distruge! spune incet ea.

- Dar tot nu poti scapa de mine.
Hai sa ardem impreuna,
ca doi adolescenti
inocenti,
nebuni,
indragostiti,
prosti.

Hai sa ne razbunam
pe toate cartile citite,
pe toate filmele siropoase,
pe toate iubirile de-o vara,
pe tot ce ne place,
pe noi...

invingatorii

2008-10-24T11:26:00.002+03:00

Exista oameni care stiu pe ce lume traiesc, care nu mai cred ca ce a fost va mai fi, dar care au incredere ca, folosind propriile resurse sufletesti, de inteligenta, de munca si de caracter - macar una dintre ele fiind de o mare bogatie - si poate folosind resursele nu foarte bogate ale tarii lor vor reusi sa faca fata mai mult decat onorabil oricarei situatii, vor ajunge unde isi doresc. Cei mai multi dintre ei sunt lipsiti de acea aroganta stupida. Pe cei mai multi dintre ei nu ii vedem. Cei mai multi dintre ei se pot numi invingatori; invingatori intr-o viata de cacat... sau nu. E doar o parere subiectiva, poate trecatoare, despre putinii oameni carora descurajarea, disperarea si panica le sunt straine (sau cel putin reusesc sa ii faca pe cei din jur sa creada asta). Nu generalizez. Oricum, cred ca e necesar sa-ti cunosti sistemul de valori, scopurile, idealurile, felul in care poti raspunde oricarei provocari, oricarui impediment, indiferent de planurile avute.

parintilor

2008-10-22T14:41:00.000+03:00

"Copiii vostri nu sunt
Copiii vostri.
Sunt fiii si fiicele chemarii vietii la viata.
Vin prin voi, dar nu din voi
Si chiar daca sunt alaturi de voi
Nu va apartin.
Puteti sa le daruiti dragostea,
Dar nu si gandurile voastre,
Caci ei au propriile lor ganduri."

[Jaques Salomé]

sentiment amorf

2008-10-20T20:10:00.001+03:00

Natura moarta,
Barbati, femei,
Mare seaca si-agitata,
Un suflet pustiu... sau trei.
Totul ma indeamna sa contemplu,
sa dezleg mistere
si sa ma joc cu mine.
Cu mine? Dar oare cine-s eu?

norii

2008-10-15T20:00:00.003+03:00

Norii... ma fascineaza! Forma, delicatetea, incapatanarea, jocul lor cu albastrul mereu diferit... cum fac loc razelor, cum ii vad oamenii si ce semnifica pentru fiecare din noi. Nimic nu e mai inselator, mai primejdios, mai stupefiant. Te poti istovi atat de usor vrand sa ii descrii, sa ii intelegi, sa ii domini, constient sau nu. Poate doar oceanul este mai frumos, dar... Nu. Nu se pot compara.

titlu?

2008-10-14T20:55:00.003+03:00

- 100g de... sinceritate.
- Ce?
- Sinceritate. Mai aveti?
- Nici macar nu a existat vreodata.

cred ca...

2008-10-04T13:03:00.008+03:00

fiecare om are in el un dictionar al sentimentelor.
Fiecare dictionar este altfel.
Fiecare definitie, chiar daca este a aceluiasi cuvant, este diferita.
Fiecare om are cel putin o definitie numai a lui.
Fiecare dictionar are o infinitate de cuvinte.
Fiecare definitie este nedefinita.

Fiecare om, cu cat isi studiaza mai mult dictionarul, cu atat (se) cunoaste mai putin, cu atat simte mai haotic.

nu mai stiu...

2008-09-18T20:24:00.010+03:00

A inceput scoala? Sunt obosita... mereu. Ideile mele se duc brusc spre nicaieri, apoi vin altele insotite de un entuziasm aiurea. Dispar si ele si tot asa... sau nu. Oricum, intr-o anumita masura imposibil de determinat, totul este confuz. Poate maine totul va fi clar. Poate maine voi avea macar iluzia aceasta. Sau poate va fi totul atat de confuz incat nu imi voi da seama ca va fi asa. Sau... nu stiu. Nu mai stiu. Nu vreau sa stiu. Nu mai vreau sa stiu. Nu mai vreau sa mai stiu. Ba nu! Vreau prea mult sa stiu. Nu ma intereseaza. Nu! Ma intereseaza prea mult. "Pendulez intre doua emisfere: una prea usor de atins, tanjesc dupa cealalta." Nu mai stiu unde am citit asta, dar mi-a ramas in cap si cred ca acolo va sta mult timp. La mine cele doua emisfere se schimba intre ele. Le vreau pe amandoua! Sunt constienta ca pot face o fuziune, dar parca e prea... greu. Nu greu... nu gasesc cuvantul potrivit. Cred ca acolo, intre cele doua emisfere... acolo, unde sunt eu... acolo este radicina confuziei din clipele acestea.

confuzie confuzie confuzie confuzie confuzie confuzie confuzie...
Nu e un fel de incredere stupida in mine, dar stiu ca pot sa reusesc tot ce imi propun.
Nu e un fel de optimism idiot, dar stiu ca voi reusi ce imi propun.
Totusi... confuzie confuzie confuzie confuzie... confuzie...
Incep sa detest cuvantul acesta! Confuzie... confuzie...
Are "farmecul" ei. O bag eu prea mult in seama? Confuzie... confuzie...

Anna este ea si...

2008-09-15T21:12:00.001+03:00

ii place! Narcisism stupid? Nu! Bine, poate putin... glumesc. Am momente in care uit de toate frustrarile din interioru' meu (da, toti avem frustrari interioare). Am momente in care sunt timida si zambesc blond. Am momente in care ma apuca o nostalgie idioata. Am momente... si momente.

Pe Anna o vezi imbracata in tricou si band bere, tinand tigara 'barbateste'. Pe Anna o vezi plimbandu-se aiurea. Pe Anna o vezi in autobuz, cu castile, facand playback. Pe Anna o vezi imbracata intr-o bluza, stand picior peste picior, band suc cu paiu'... tigara iclinata fitos. Pe Anna o vezi la scoala, plictisita. Pe Anna o vezi exuberanta, indiferenta, inocenta, nesimtita, scarbita, tacuta, politicoasa, hotarata. Pe Anna o vezi mai mereu razand. Sau nu o vezi... si asta e pierderea ta! Iar glumesc. Sunt amuzanta, stiu. Iar glumesc. Cine e Anna? Nu glumesc.

Acum... habar n-am de ce am scris toate astea fara sa ma opresc. E un alt moment. Am inceput sa scriu aici cu o 'conditie' impusa (de mine): sa nu scriu despre mine, dar sa scriu numai ce simt. E relativ greu sa vorbesti sincer la persoana I... eh! Asta am simtit acum. Sa apas 'publicare' ?

Anna este ea si ii place! Anna traieste clipa...

intelepciune . pace

2008-09-11T21:26:00.000+03:00

Adanc in sufletul fiecaruia dintre noi, dincolo de durere, dincolo de confuzia vietii, dincolo de tot ce ne leaga de exterior, vreau sa cred ca domneste lin un ocean infinit de pace, pe care nimeni din jur nu o poate atinge; e acea pace care 'intelepteste'. E vorba chiar de intelepciunea pe care o cautam cu ardoare, de-a lungul si de-a latul vietii si pe care o gasim, in cele din urma, in noi insine...

dezamagire?

2008-09-06T23:33:00.006+03:00

Nu cred ca sentimentu' acesta poate fi numit tocmai dezamagire. Cred ca multi dintre voi l-ati trait, intr-un fel sau altul. Pana la urma, mi se pare firesc. E acel ceva care te face sa te simti intr-o anumita masura vinovat pentru ce se intampla, care te poate ambitiona sau care e prea mic pentru tine ca sa fie luat in seama. E inca un "ceva" indescriptibil, dar important. E acel ceva de care m-am cam saturat in ultimu’ timp. Nu ma mai simt in stare de nimic. Sau poate ma simt in stare de prea multe, dar nu fac mai nimic. Anumite lucruri pur si simplu nu ma mai intereseaza. Acum nu mult timp as fi spus ca nu vreau sa fiu indiferenta cu nimic. Acum imi e bine cu o indiferenta partiala, care loveste exact acolo unde trebuie, unde simt ca e nevoie. Nu vreau ca indiferenta totala sa se instaleze in mine, nici macar pentru o scurta perioada. Ceea ce era odata numit "ideal" acum e cunoscut ca "obiectiv". Apoi, cand lucrurile se deterioreaza, avem ceea ce se numeste "indiferenta". Nu! Nu vreau asta! Nu!

Nu ma intrebati nimic.
Ceva se va intampla... sau nimic.
Apoi, unul dupa altul, intr-o perioada necunoscuta de timp, vom muri...

In ceea ce ma priveste voi astepta sa se intample ceva... sau sa nu se intample nimic. Voi face ceva pentru "CEVA"-ul meu (inca neclar)... sau nu voi face nimic. Cam toate amintirile se duc usor, usor. Apoi raman visele. De acolo inainte ele singure vor fi, lor le vom incredinta grijile vietii noastre. Fascinant, nu? Par pesimista? Eu ma simt mai mult realista. Poate doar un iz neinsemnat de pesimism se regaseste in ceea ce spun. Vreau sa cred ca am un echilibru intre optimism si pesimism. Nu vreau sa ma dezamagesc tocmai eu. Stiti ce? "Lucrurile nu stau chiar atat de rau"...

need...

2008-09-03T00:06:00.006+03:00

- a man, please.
- sugar?
- no. brown hair.
- ok.
- thanks.

momente stupid de neclare

2008-09-02T02:41:00.006+03:00

Totul este derutant... Probabil credeti, daca va mai deranjati sa o faceti; la urma urmelor, daca as fi in locul vostru nici eu nu m-as mai deranja sa ma gandesc la mine... dar daca o faceti s-ar putea sa ajungeti la concluzia ca, atat timp cat pot sa-mi descriu starea cu relativa luciditate inseamna ca "lucrurile nu stau chiar atat de rau". Gresit! Gresit! "Starea ei e disperata, dar nu grava." Cine a spus asta? Nu! Asta e toata chestia. Nu pot sa descriu decat ce este descriptibil. Ceea ce nu pot sa descriu este indescriptibil. Ce este indescriptibil este insuportabil, cu atat mai insuportabil cu cat este mai indescriptibil. Nu-i asa ca ma joc frumos cu cuvintele?

In fine. Moartea sufletului... despre asta e vorba. Moartea sufletului, moartea trupului. Cum preferati? Asta macar e "simplu". Nu ca as crede in suflet, dar cred in moartea a ceva in care nu cred 100%. Sau... cred in suflet, dar nu in moartea lui. Sau... putin din fiecare. Suna logic? Nu ca ar trebui neaparat sa fie logic. Daca nu, atunci macar va ofer o sumara privire asupra incoerentei care ma cuprinde. "Cuprinde"... un verb mult prea ordonat pentru ceea ce mi se-ntampla mie. Verbele sunt ca niste instrumente folosite in ingineria sociala.

inca un "ceva"...

2008-09-01T17:00:00.001+03:00

Exista ceva care te face sa te indoiesti de anumite lucruri destul de clare in viata ta, care poate anula sentimentele cele mai importante din tine. Acest ceva este pentru el cel mai important, chiar daca asta inseamna sa fie impotriva cuiva. De cele mai multe ori indiferenta il caracterizeaza. Majoritatea il considera neputincios, poate chiar ii contesta existenta. Totusi, daca incepi sa crezi in el te poti bucura subit de o disparitie emotionala, temporara sau nu. Tot el poate sa te faca prea sentimental si tot el are puterea de a exista pe vecie, caci slabiciunea umana nu va disparea. As vrea sa cred ca pot avea acest ceva in mine, ca il pot folosi oricand, dar numai cum vreau, ca nu ma poate afecta.

Legea efectului neintentionat

2008-09-01T03:26:00.002+03:00

Nu vi se pare ca va desluseste viata asa cum uneori mi-o desluseste si mie? Ne arata cat de mare este prapastia dintre intentie si fapta, dintre scop si rezultat, cat de zadarnice se pot dovedi stradaniile noastre, cat de abrupta poate fi prabusirea. Intr-un moment sau altul suntem toti pierduti, nu-i asa? Cei care nu o stiu sau cei care nu recunosc asta sunt cei mai pierduti. Cei care stiu poate se vor regasi, caci ei au inteles cat de absolut pierduti sunt. Primul pas spre schimbare este cunoasterea...

Lumea - mizerie si decadenta

2008-08-30T21:41:00.000+03:00

Privesc oamenii care ma inconjoara si vad multa mizerie. Cateodata mi-e scarba. Credinta e transformata in dementa. Nebunie curata, caci menirea omului in viata este sa distruga si sa perverteasca tot ceea ce este pur in jurul lui. Majoritatea “credinciosilor” de azi sunt doar scursuri care se tem de moarte. Moartea pentru ei, avand in vedere ca nelimitata si neclintita lor “credinta” le ghideaza trupul, mintea si sufletul, ar trebui sa reprezinte puritate. Intr-un suflet unde suverana este mizeria, nu e nimic pur. In trecut viata era un lucru abstract, dar sublim pentru fiinta umana. Astazi insa....

iluzie demonica

2008-08-28T23:57:00.001+03:00

In timp ce unii se delecteaza cu sublimul, altii dezamagesc... si nu, nu e nimic ironic. Uneori oamenii se mint ca le place, se complac in propria iluzie. Nimic grav pana in momentul in care devin inconstienti de faptul ca la un moment dat vor plati pentru asta, poate chiar propriei persoane. Asta mi se pare mult mai... grav decat faimoasa judecata divina probabil inexistenta. Sa ne imaginam o fiinta invincibila, aparuta inaintea Universului, mizerabila, raul in sine... in unica sa esenta cum ar trebui numita ? Nu raspunde! Cred ca stiu la ce te gandesti. Diavol... eh... uite asta e ironic!

alt inceput

2008-08-28T22:39:00.000+03:00

Da, am mai avut blog. L-am sters pentru ca... asa am vrut. Mai conteaza? Acum m-am hotarat brusc sa fiu din nou trendy :)) Nici asta nu conteaza (poate pentru ca nu e adevarat). E doar primul post aici. Pentru oameni, in general, conteaza primul si, cateodata, ultimul "ceva".